Din iubire in iubire

Mi-as fi dorit sa scriu astazi despre lucruri cat mai frumoase legate de aceste minunate fapturi, pe care nu contenesc sa le admir de fiecare data cand am ocazia. Pot sa va spun, de pilda, ca sotia mea este absolut fascinata de caluti, avand uneori o senzatie de durere fizica in stomac la vederea lor. Pot sa va spun ca niciodata nu priveste secventele din filmele de actiune sau din western-uri, pe parcursul carora calutii cad odata cu cascadorii. Desi e de meserie, trebuie sa-i explic, de fiecare data, cu din ce in ce mai multa rabdare, ca superbele fapturi nu patesc – in general – mai nimic, fiind directionati de mainile agere si indemanatice ale cascadorilor specializati, vorba ceea, din tata-n fiu. Pentru ca nu poti iubi aceste animale decat din tata-n fiu. Ca o traditie care se transmite din generatie in generatie. Din iubire in iubire. Continuand cu bucurie filmarile la un serial deja celebru legat de viata nomazilor, am avut foarte de curand posibilitatea de a vedea cateva exemplare cu adevarat de patrimoniu, daca imi ingaduiti expresia. Pe langa faptul ca in pauzele de filmare am stat alaturi de calutii implicati in cadru, nu mi-am putut sta­pani curiozitatea de a sta de vorba cu sta­pa­nii lor. Si mi-am dat seama cu mare bucurie ca intr-adevar dragostea pentru cai se transmisese de generatii intregi. Felul cum le vorbeau sta­panii, grija de a nu-i tine prea mult in soare – s-a filmat in camp deschis peste zece ore –, ada­pa­tul la timp, scarpinatul in crestet, chiar man­ga­iatul, toate astea demonstrau, cu asupra de ma­sura, fantastica dragoste a acestora fata de animal. Care, fireste, reactiona la fel. Privirea blan­da, intelegatoare, inteligenta, ochii umezi, un usor fornait, aratau cu prisosinta ca fap­tu­rile lui Dumnezeu intelegeau ca sunt tratate asa cum trebuie. Si parca isi exprimau astfel re­cu­nostinta...

Departe de mine gandul de a deveni, cumva, patetic. Dar sa stiti ca si mie mi s-au umezit ochii la vederea acestor lucruri superbe. Si, din nefericire, mi-am amintit iar secvente cumplite dintre cele prezentate – vai! zilnic – pe micile ecrane napadite de atata si atata violenta... Mi-am amintit cu oroare de calutii care au murit sufocati din cauza unui dobitoc care i-a inghesuit intr-o remorca neaerisita.

Si? Care-i treaba? Am fi tentati sa zicem. Treaba e ca nimeni – cel putin din cate stiu eu – n-a luat vreo masura. Adica sa-l bage si pe nenorocitul care nu merita sa traiasca intr-o remorca asemanatoare. Si sa-l lase acolo. Definitiv. Avem boala asta nefericita de a ne da mari ca rezolvam, vezi Doamne, toate cazurile de acest gen – si nu numai – pentru ca pana la urma sa se aleaga praful... Stai linistit, animalule de om! O sa te bucuri de razbunarea calutilor care, acum, te privesc oricum dintr-o lume mult mai buna decat cea in care esti tu condamnat sa traiesti in continuare viata ta de nimic. Ai mare grija!